requiem for unrequited love

I guess I let you get the best of me.


'Your Cold Side'
The cold side of my pillow
The cold side of your heart.
I close my eyes and think of you
A frozen image, stop and start.
Your lips move in my dreams
Your words break and melt
Your lies are ripping at the steams
It's no longer 'feel' but 'felt'.
Tell me a secret'
Something no one knows
I want to leave reality
So between dreams it flows,
In my mind
Under my pillow
Easy to find
Under the cold, far below.
A warm emotive core
Blanketed by the night
I know you don't love me
But please hold me tight
So my mind can freeze
On the cold side of your heart.

...si zilele vor fi din nou asa cum au mai fost...

S-au intors pentru a mia oara zilele de toamna, zilele reci care te inchid in casa, zilele care au puterea aia nenorocita sa inghete tot ce ai in tine. Tot ce s-a nascut asta vara, toata fericirea, toate sperantele, toate lucrurile in care ai crezut ca un prost, toate zambetele din toate diminetile alea in care te trezeai cu soarele in fata, tot ce aveai, si erai sigur ca aveai tot, s-a dus. Asa, deodata, s-au dus - si pe zi ce trece, mai pierzi ceva. Nu esti sigur de unde mai poti pierde, dar mai pierzi, pana ramai din nou gol (ti-ai promis ca nu se mai intampla, asa-i?), intr-un colt de camera, cu cateva poze, o mie de amintiri si aceeasi dorinta tampita care nu ti-o asculta nimeni: "sa fie bine".
Unii dintre noi isi amintesc ce mult au iubit, altii inca iubesc. Unii incep sa uite, altii incearca sa pastreze ce au. Unii renunta, altii nu realizeaza ca au pierdut demult. Unii plang, disperati dupa perioada in care simteau ca traiesc, simteau cum sangele care le curge prin vene nu e doar al lor, altii zambesc si ofteaza, accepta si inteleg, adorm spunandu-si "a fost!" si se trezesc realizand ca "...si nici n-o sa mai fie". Unii iarta, pentru ca inca iubesc, si ar durea prea tare sa plece, altii nu iarta, pentru ca inca iubesc, si ar durea prea tare sa ramana. Unii pretind ca totul e bine - nu, de fapt, toti pretindem ca totul e bine. Unii mint ca sa nu faca rau, unii spun adevarul ca sa nu faca rau oricum mai tarziu. Unii cred ca s-a terminat, altii stiu asta. Unii se topesc de dor, altii nu indraznesc sa o faca. Unii cauta pe cineva care sa asculte cum "nu mai pot!", altii tac si zambesc, crezand ca pana nu o spui cu voce tare, nu o simti. Unii mai asteapta inca un semn, altii si-au inchis demult telefoanele alea, oricum cine ar trebui sa sune, nu suna, si cine suna, chiar nu conteaza acum.
Unii lupta si azi, fara sa stie daca merita, fara sa stie prea clar de ce, dar o fac - altii au renuntat, putin satui. Adevarul e ca toti am obosit. Nimanui nu ii e de fapt bine, nicicum nu e bine. Dar vezi tu, daca si maine dimineata te trezesti cu ochii rosii, daca refuzi iar sa iesi din casa, daca iti petreci 23/24 de ore intrebandu-te iar "DE CE MAMA DRACULUI?", nu faci nimic altceva decat sa pierzi o alta zi care peste ceva timp o sa realizezi ca putea fi altfel. Crezi ca lupti? Nu lupti. O lupta nu se duce singur, niciodata, in niciun razboi. Daca ai ramas singur, si inca te lupti, inseamna ca razboiul s-a terminat demult, iar tu pur si simplu nu intelegi ca e timpul sa iti iei lucrurile, sa tragi aer adanc in piept, si sa mergi acasa.
Nu ne e bine, dar am si uitat cum "facem sa fie bine"...

PS: nu spune nimanui ce-ti doresti. Se duce dracu'

declinand iubirea...

Sa-ti spun ce este dragostea adevarata. E credinta oarba, umilinta fara preget, supunere desavarsita, incredere si daruire impotriva tai insuti, impotriva lumii intregi. Dragostea  inseamna sa iti dai inima si sufletul intreg celui care ti le va zdrobi
A muri  intr-o cutie sferica, disperare, o, limita, egoism si o banca a cosmosului in care a fost depusa, nu limita, ci limitarea.
Intelegand iubirea ca pe o forma a erorii, eroarea ca pe o indepărtare de lege, legea ca pe un fiind a lui este, simtim iubirea ca o indepartare de este, ca pe o indepartare fie in imaginar, in nefiind, fie in obiecte, in murind. Ne reprezentam iubirea ca pe orice alt numar în afara lui zero.
Iubirea abstracta, mai putin sesizabila, se manifesta prin angoasa, prin neliniste calma.  Insa intamplator, orice poate iubi.
O pereche de indragostiti traverseaza parcul,tinandu-se de mana, mai tarziu vor trece din nou pe aici, dar vor avea o altă expresie in ochi si un alt inteles in stransoarea mainilor lor, acum puritatea zorilor este in ei.

nodul din gat

Sunt lucruri pe care nu ti le-am spus niciodata. Multe dintre ele… nici nu ti le voi spune. Intrebari la care niciodata nu ti-am raspuns. Ca nu am vrut. Ca n-am putut. Ca n-a fost momentul. si momentul a trecut, si momentul era ala.
Si ai inotat pana la mine atatia ani, printre niste alti oameni care nu te-au intregit. Ma vedeai undeva la capatul drumului si nu puteau ajunge la mine, cu cat inotai mai repede cu atat ma ducea valul mai departe. Numai ca din cand in cand, un reflux puternic ne aduce fata-n fata. Si-atunci…stop! Nu vorbesti. Nu vorbesc. Nu te privesc in ochi sa nu te arda sagetile din ei.
Ne mintim, inca ne mintim. Nu-i nimic cum trebuie. Ne privim vietile din ungherul asta ascuns in care nu avem nevoie decat de carsaful mototolit si de paharul de sampanie. Si unul de altul sa ne potolim foamea. Ne privim vietile ca si cum n-ar fi ale noastre si nu le vrem. Ne vedem pe noi insine in oglinda atator greseli, si unul in celalalt, cu-acelasi destin, pe cai separate.
Sunt intrebari la care nu ti-am raspuns niciodata.
De ce?! Fiindca te-am iubit. Fiindca te iubesc. Fiindca am vrut sa cunosti viata mai inainte de-a ma cunoaste pe mine.
De ce nu te uit? Dar…de ce nu ma uiti? De ce inghiti in sec cand nu mai ai apa lacrimilor mele s-o bei?
Sunt intrebari la care nu primim raspuns niciodata. Si altele, la care nu raspundem niciodata. Si poate ca ar trebui s-o facem. Lumea ar fi, poate, mai clara, mai…cuminte. Mai calda.
Sunt intrebari pe care ti le-am citit   in ochi iubindu-ne. Intrebari la care nu vrei sa stii raspunsul. Intrebari. Teama. Si niciodata raspuns.
Si eu te iubesc! Si voi scrie asta pe blog in fiecare zi, daca atat pot sa fac si numai asa pot sa iti spun.

Sincope

Azi am plans ca un copil. Ma doare  ingrozitor tacerea ta si nu am stiut cum altfel sa imi exprim frustrarea. Si am plans.
Doar ca de data asta am plans in bratele lui. Lacrimile mi-au curs pe obraji in ritmul batailor inimii lui. Ii ascultam printre suspine fiecare bataie si imi dadeam seama ca nici nu mai stiu ce inseamna. Erau vremuri in care fiecare zgomot pe care il auzeau din pieptul lui , stiam ce reprezinta. Acum nu stiam. Incercam sa imi amintesc si mi se parea ca toate s-au intamplat acum 300 de ani. Cum plangeam mai cu foc si mai furioasa pe tine, cu atat sporea si inima lui ritmul in care batea. Simteam cum ii venea sa puna totul pe pauza, sa vina sa iti dea un pumn in gura si apoi sa ma ia in brate din nou. Dar stie mai mult decat atat. Stie ca nu meriti, ca nu merit si ca nu se merita in general. Am plans. Ca un copil. Cu lacrimi mari si negre ce i-au udat tricoul. Frustrarile acumulate au refulat si cateva ore n-am putut sa opresc inundatia asta.
M-as fi lipit de el sa nu mai fiu nevoita sa ii dau drumul vreodata. Si nu pentru o mare iubire ce i-as purta-o, ci doar dintr-un egoism pur de a fi protejata. Plangeam si imi aminteam de tine, de tot ce a fost intre noi, de tot ce nu a fost, de tot ce ne-am spus, de toate vorbele pe care ni le-am aruncat doar pentru a ne face rau reciproc.
In zadar... intre noi toate s-au intamplat in zadar! Pentru ca nu am avut un dram de noroc. Am avut tot, mai putin o sansa.As vrea sa invat sa merg pe aleea asta cu tine atat de aproape... dar nu stiu daca pot. Mi-am dorit din tot sufletul sa fie asa...am  dat tot ce am avut mai bun , chiar daca tu crezi altceva; n-ai avut ochi sa vezi...Imi sfasii inima ...dar tu nu mai esti langa mine...Mai imi curg doua lacrimi. Azi plang. Maine, maine sunt alta!!! Si... iar nu mai sunt a ta...

Nu iar!

Mi-e teama ca as putea fi ranita, incat adesea abandonez drumul inca inainte de a intra pe el.

Tu nu ma intelegi... dar am mers pe cuie incinse cu picioarele goale... si am continuat sa calc fara sa imi sterg lacrimile in speranta ca imi va fi mai bine. Dar cand s-a terminat drumul de cuie, a inceput un altul de cioburi de sticla ude. Si am mers zeci de kilometri fara sa scrancesc. Crezand ca la final va fi mai bine. Dar am dat peste un alt drum chinuitor. Si inca o data. Si inca o data. Iar acum merg in varful picioarelor, pentru ca nu imi permit sa imi mai ranesc tot piciorul. Pentru ca inca mai sunt rani deschise. Inca ma mai doare...si...tu mi-ai dat cea din urma lovitura

Am obosit.
Lupt de ani de zile. Cu mine mai ales. Cu orgoliul si mandria mea. Cu teama de a fi din nou ranita. In fiecare secunda lupt si mi-e teama sa fiu invinsa. Ma zbat si fac tot posibilul sa se intample lucrurile asa cum mi-am propus. Adesea castig. Adesea pierd. Rezultatul devine infirm oricare ar fi el. Sunt prea ocupata de lupta in sine si uit chiar sa ma bucur cand mi se intampla. N-am nimic de-a gata. Pentru toate am luptat. Vroiam ca macar tu sa fii de-a gata. Macar pentru tine sa nu fiu nevoita sa lupt. Tu nu stii, dar eu am obosit. Adesea mi-e teama ca oboseala asta o sa imi ia mintile intr-o zi. Sau ca teama asta de durere o sa ma innebuneasca de tot. Nu sunt o fricoasa. Nici pe departe. In orice batalie ma pun in randul intai si sunt prima la orice lupta. Trag aer in piept si imi spun ca pot. Dar acum... acum, dupa ce mi-am vazut inima pe jos, in praf, in gunoi, zdrobita si calcata in picioare de oricine... acum, mi-e frica de durere. Pentru ca am simtit-o in fiecare por si in fiecare globula. Fiecare particica din mine a simtit-o inzecit. Simt ca indiferent de cat de tare lupt, finalul va fi acelasi.
O Doamne... nu vreau sa rad iar si sa imi vad sufletul pierdut. Nu vreau sa fiu nevoita sa zambesc iar cand in mine urla fiecare fir de sange. Nu vreau sa spun ca sunt bine, cand as putea sa ma numesc cadavru. Nu vreau. Nu iar!

vino tu!

Adesea imi doresc sa nu fi gresit. Nu eu. Tu sa nu fi gresit. Ca eu acum sa nu fiu pusa in situatia de a te renega. Si de a fi judecata pentru asta. Urasc oamenii care ii judeca pe altii. Mai ales pe cei care au o viata normala. Care nu au trecut prin ce am trecut eu. Urasc cand cineva face asta, d-aia ma feresc mereu sa fac si eu asta. Si totusi ma judeci. Pana si tu ma judeci. Mi-e greu sa inteleg de ce o faci. Eu nu te-am judecat pe tine. Dar acum o fac. Nu ma judeca.. Lasa-ma sa incerc. Nu ma mai judeca. Nu sunt rea. Ci pur si simplu am fost ranita. M-am ridicat. Nu vreau sa ma mai uit inapoi. POT SINGURA! Nu ma indeparta. Nu o face. Stii bine ca voi pleca. Stii bine ca desi mi se va rupe sufletul, voi pleca fara sa ma uit inapoi. Nu ma provoca sa o fac. Nu ma provoca sa plec... o voi face intr-un final!

Am trait in iad... am iesit din el. Nu ma intorc acum... si nicio alta data...Vreau sa uit...

Sa uit de tine ca de un potential iubit. Sa imi amintesc de tine ca de o simpla cunostinta. Ca de un simplu prieten. Sa nu mai faci parte din gandurile mele. Sa nu mai faci parte din viata mea. Sa nu ma mai gandesc la tine pur si simplu. Misiune grea. Imi place la nebunie sa ma gandesc la tine. Sa visez la tine. La noi. Dar... visez cai verzi pe pereti!  Eh... ce stiu eu?! Probabil ca cineva acolo sus are alte planuri pentru mine. Sper sa fie mai bune. Sper sa nu ma mai doara.

Tu habar n-ai. Nici n-ai sa afli. Urasc ca eu sunt cea care trebuie sa renunte si de data asta. Ar fi trebuit sa n-am scrupule absolut deloc. Sa nu imi pese nici de tine Mi-e greu! Sunt si eu om. Am un suflet. Care ma doare groaznic. Ma doare, sa stiu ca toti au cate ceva doar al lor, cu care sa imparta bune si rele, iar eu ma am doar pe mine! Pe mine in stare pura. Cu mine impart si bune si rele, si necazurile si bucuriile si tot asa. Tot doar cu mine. Am o relatie cu mine, bazata pe incredere, respect si un sac plin ochi de iubire. Cu care n-am ce face. Nu mai cred ca am ceva pus de o parte. Sper. Dar nu mai cred! Asta mi se pare cel mai tragic...

Vino tu iubire! Vino tu si saruta-mi gandurile noptii! Vino tu si ia-ma in bratele tale. Tine-ma acolo o vesnicie. Fa-ma doar a ta. Tine-ma doar pentru tine. Fii egoist cu mine. Saruta-mi fiecare particica din corp. Saruta-mi fiecare colt din suflet. Fa-ma sa uit de iad. Du-ma cu tine in rai... tu iubire... de tine am nevoie... alunga-mi durerea asta trista!

As vrea sa ma invingi. Sa imi invingi mandria si sa ma ai intr-un final. Sa imi frangi orgoliul si sa nu ma lasi sa te uit. Sa imi spui sa repet ca vreau sa fim doi pana mi se va intipari in minte. Sa ma convingi ca avem un viitor si eu sa incep sa te cred. Sa ma minti spunandu-mi doar adevarul. Sa rad in bratele tale asa cum o fac acum de la distanta. Sa fiu eu doar alaturi de tine.

Dar vor trece cateva luni... in care ne  vom uita... in care orgoliul va invinge IAR...

Furtuna in rai...

Mi-am dat seama ca sunt o ipocrita. Stiam ca toti avem o doza de ipocrizie in noi, dar nu ma asteptam sa o ascund atat de bine pe a mea.

Sunt ipocrita pentru ca judec inconstient barbatii care inseala. Pentru ca judec femeile care sunt constiente ca sunt amante. Pentru ca nu cred in relatiile bazate pe compromisuri.
Ei bine, eu sunt o ipocrita pentru ca „eu as”. Eu l-as saruta si eu l-as iubi. Egoist.Ipocrita, pentru ca eu nu insel. Si ii desconsider pe toti cei care o fac. Nu insel, nu am inselat si sper ca nu voi insela. In schimb, traiesc bine mersi din postura de obiect al inselaciunii. Sunt o ipocrita pentru ca de fel nu imi place sa mint si totusi traiesc o minciuna. Sunt o ipocrita pentru ca eu nu am iertat cand am fost inselata si inca nu mi-am schimbat punctul de vedere in privinta asta. Sunt o ipocrita care a condamnat intotdeauna barbatii care nu stiu sa apartina unei singure femeiSufar de ipocrizie de gradul IV cu metastaze in tot corpul. Din fericire, nu voi apuca sa vad cum boala imi afecteaza niciun alt organ, caci mi-au fost afectate doua zone vitale: inima si capul.

N-am fost amanta niciodata si ca o ironie a sortii, saptamana asta am cunoscut o multime de alte amante. Iar eu... eu nici nu banuiam!
Hypocrisy is the act of pretending to have beliefs, opinions, virtues, feelings, qualities, or standards that one does not actually have. Hypocrisy is thus a kind of lie. Hypocrisy may come from a desire to hide from others actual motives or feelings

Stim cu totii si in special stiu eu, ca eu, nu insel. Si nu din principiu, ci pentru ca nu sunt buna la capitolul asta. Nu doar o data am acceptat sa fiu obiectul inselaciunii altora, dar eu pur si simplu nu sunt capabila sa fac asta. Mi-am dorit de cateva ori sa insel diversii dobitoci care „si-o meritau”, dar de fiecare data am sfarsit inainte de a incepe. Nu inteleg gelozia , pentru ca e clar ca e inutila. A fost furtuna in raiul meu... La propriu.... Si nu mai e nimic...E furtuna in Rai... eu habar n-am, ca pe mine nu m-au primit acolo!

goluri..

Am o pagina goala in fata si as vrea sa arunc cuvinte aleatorii care sa iti spuna ce am in suflet.
Dar cum umplu o pagina goala cu ceea ce simt, daca sufletul meu este complet gol!?...


Am o pagina goala in fata... si un suflet cu mult mai gol

Nu stiu ce ma deranjeaza mai tare: linistea din jurul meu sau spatiul imens care ramane gol langa mine?
Lipsa ta sau simplul fapt ca ai facut parte din viata mea?
Compromisurile pe care le-am facut sau propozitiile pe care nu le-am zis?
Saruturile pe care le-am adorat sau lipsa lor?
Trecutul sau prezentul?
Eu sau tu ?
Ca am crezut in tine sau ca acum nu mai cred in nimic ?

Oare ce doare mai tare?!

Singuratatea sau neincrederea ?
Dorinta sau neputinta de a schimba ceva?

In timpul zilei sunt tot ceea ce ti-ai dori sa fii, sa fiu. Dar cand vine seara, sunt doar eu cu mine. Atat de straina mie si atat de singura. Am mintea atat de limpede, incat si ultimele ganduri imi sunt singure. Cand iti pierzi si ultima farama de incredere se duce si ultimul dram de imaginatie. Se opreste productia ca intr-o economie bolnava. Asa si inima mea: nu mai pompeaza sange pentru ca nu mai are cui sa i-l transporte. Totul e intr-o greva totala. Am ajuns asa cum mi-a dorit odata cineva sa nu ajung: o carcasa umana imbracata frumos.
Doar eu... atat de straina mie....

Nu mai plang!

Se spune ca n-a murit nimeni din dragoste. Sau din lipsa ei. Eu nu cred asta. Cred ca durerea pe care ti-o da iubirea, sau mai grav, lipsa ei, este una dintre cele mai insuportabile dureri posibile. Poti sa te anestezieze si sa te spintece pe bucatele, chiar si sa iti scoata inima din piept si tu sa nu simti nicio durere, dar oricate anestezii ai face, oricate medicamente ai lua, daca te doare sufletul, simti in fiecare bucatica din corp.
m-am trezit azi dimineata cu o durere acuta dupa ultima interventie. Era fizica, o simteam. Dar nici macar asta nu putea sa imi distraga atentia de la durerea ce o simteam in tot corpul. Ca un gol in tot trupul, cu furnicaturi pe sira spinarii si cu ace in calcaie. Ma durea sufletul. Am oftat si mi-am urmat ritualul de dimineata.

Am condus cu ochelarii de soare la ochi ca sa nu imi vad ochii inlacrimati in oglinda. Nu ma gandeam la nimic si daca m-ar fi intrebat cineva de ce plang, n-as fi stiut sa ii spun de ce. Dar plangeam. Simteam o durere groznica undeva in tot corpul si credeam cu tarie ca am o mie de motive sa plang. Imi zaresc mobilul si vad ca are lumina aprinsa. Raspund surprinsa si vocea unui om care ma cunoaste foarte bine imi spune: tocmai am trecut pe langa tine, ai doua motive sa conduci cu ochelarii la ochi pe vremea asta: ori plangi, ori plangi cu adevarat!
Si m-a trosnit si mai tare plansul. Nu mai plange scumpo, esti tot ce si-ar dori un barbat, esti tot ce imi doresc si eu, si tu pierzi timpul cu toti prostii! E pacat de ochii aia negri sa ii inlacrimezi de fiecare data cand te enerveaza un prost.

Nu m-a enervat nimeni. Stii... eu cred ca nu mai am suflet.

Ba ai. Dar e in pauza sufletul tau, scumpa mea. L-ai epuizat, ai iubit pana l-ai terminat. Si acum se incarca si el. Nu mai plange. Hai facem o intrecere ? Ne descarcam nervii?
Nu pot. Am o intalnire.
Nu mai plang. Si chiar nu am mai plans. Mi-am sters lacrimile si mi-am retusat machiajul. Mi-am exersat zambetul fals si "fatal" in oglinda ...

Eu nu mai plang. Sufletul meu e in pauza. Are nevoie sa se incarce. Cu iubire probabil. Caci acum e plin cu sarcasm si cinism. Eu nu mai plang, pentru ca lacrimile sunt sarate si imi usuca tenul. Eu nu mai plang, pentru ca rimelul imi afecteaza ochii. Eu nu mai plang! Pentru ca nu mai am pentru cine...

daca...

cand o sa ajung sa nu mai rimez cu tine
ma tund scurt
si-mi tatuez pe gat
amintirea sarutului tau.

daca o sa ajungem sa sunam
a cioburi sparte
o sa iau asupra mea răspunderea
taierii
drumului
in doua.

uneori oamenii se despart pentru ca sunt prosti. just like that.
uneori am impresia ca undeva, o alta trăieste viata pe care o merit eu.
pentru mine pare ca nimic nu este clar vreodata sau pentru totdeauna.

!

Pun capul pe perna si imi aud inima batand cu putere intr-un ritm pe care nu il cunosc. Respir ca si cand as fi alergat zeci de kilometri. Cum mai am putere?! Ma ridic in capul oaselor si privesc spre fereastra. Caut raspunsuri pentru intrebari pe care nu le pun. Ma aproprii tot mai mult de geam si vad nu foarte departe un pod. Instinctiv iau trenciul pe mine si ma indrept spre nicaieri. Apa are darul de a ma linisti.  Privind-o cum curge, ma calmez.

Desi e 3 dimineata, mai trec cateva masini pe strazi. Oamenii ma privesc ciudat intuind ca plang intr-o limba pe care ei nu o cunosc. Traversez strazile fara sa ma asigur si ajung pe mult ravnitul pod. Merg pana la jumatatea lui si ma opresc. Ma uit ca un criminal in stanga si in dreapta mea si ma bucur ca nu vine nimeni in jur.

Privesc apa cum curge si cum se oglindeste lumina de pe pod in ea. Oare cat e de adanca? Oare sunt pesti care inoata? Reiau in minte evenimentele tragice din ultima saptamana Ma tin inca bine. Stiu ca nu s-a terminat inca , dar ce e val, ca valul trece. Dar cu ce pret? Maine o sa fiu mai insensibila, apoi poimaine nu o sa ma mai impresioneze mai nimic, pana cand intr-o zi, o sa trec prin lume nepasandu-mi de nimeni si nimic.

Daca as aluneca acum de pe pod, oare si-ar da seama cineva de lipsa mea? Oare s-ar gandi ca m-am sinucis sau ca m-a impins cineva? Poate Cami. , o sa vina sa imi bata la usa. Cum n-o sa ii raspund o sa intre. O sa imi vada toate actele, toti banii si toate hainele acolo. O sa sesizeze politia si o sa ma caute peste tot. N-or sa ma gaseasca, iar ai mei vor fi chemati sa imi ia lucrurile. Voi fi disparut pentru cativa ani buni deja, multi m-or fi si uitat pana cand intr-o zi, trupul meu va fi gasit de un pescar matinal. Desfigurat si neinsufletit.

Derulez in minte tot filmul. Stiu exact  ce replici o sa aiba fiecare, stiu cine o sa ma planga si cine nu. Cui o sa ii para rau si cine o sa se prefaca. Cei care se vor bucura. Stiu tot. Las ultima lacrima sa imi cada pe obraz. Azi am mai omorit inca o bucatica din mine, dar drumul e inca lung. Maine dimineata cui o sa ii pese daca voi purta doliu. Cine o sa isi dea seama ca sufletul meu a fost ucis cu sange rece?!

Imi sterg ochii si zambesc. 

Acum raul asta este insufletit... are un suflet care vorbeste  o alta limba.

din nou, DACA...

Si daca acum plec... daca acum plec pentru a mia oara...ai sa iti doresti sa fie ultima oara?

Si daca acum te uit, te uit in secunda asta, ai sa ma intelegi ca ma doare?

Si daca eu nu mai pot, ai sa intelegi ca nu mai pot pentru tine?

Si daca acum eu nu mai stiu ... nu mai stiu sa iubesc, ai sa ma ierti de dragul ca am stiut sa te iubesc odata?

Si daca eu nu ma mai intorc, o sa ma mai pastrezi in suflet?

Si daca eu nu te voi mai privi, vei mai sti ce culoare au ochii mei?

Si daca ai sa ma ierti vreodata, ma vei mai iubi vreodata?

Nu pot sa te mai las sa ma saruti, sa imi adulmeci parfumul si sa imi mangai ochii. Credeam ca suntem amandoi in acelasi joc, dar nu e asa. Tu nu ma iubesti, eu nu mai vreau. Nu mai vreau sa iubesc, pentru ca nu mai stiu cum. Eu vreau doar sa traiesc! De dragul iubirii ce ti-am purtat-o odata, nu pot sa iti fac rau. Sunt egoista, stiu! Dar nu pot sa iti privesc ochii cum se sting de fiecare data cand imi iau ramas bun. Nu pot sa iti zic adio de zeci de ori si sa vad cum mori putin cate putin...

Mi-ai spus ca tu nu pleci nicand dintr-o iubire... ai uitat...

Poate  ca tu meriti sa te iubeasca altcineva...  Eu... am murit zilele astea... eu... nu mai stiu sa iubesc!

Iarta-ma! Intr-o zi poate am sa ma iert si eu...

Te iubesc... nefiresc de prostesc!

Intr-o zi o sa ascult din nou melodia asta si gandul o sa imi zboare tot la tine! Intodeauna, tot la tine!

sorry seems to be the hardest word...

" Sorry seems to be the hardest word"...
El trebuia sa fie floarea mea de cires...
N-am stiut sa-l fac sa fie doar al meu...
Nu reusesc sa ajung la el...
Desi suntem impreuna, noi n-o sa ne mai impacam niciodata.
Pt ca unul si cu unul nu mai vor sa faca doi!

El va fi mereu para mea de foc.
Poate ca dincolo de iubire exista ceva mai mult, ceva care nu se defineste, nu se uita, nu se modifica si nu se pierde.

Zilele care au trecut nu ne-au apropiat si mai mult, ba dimpotriva.
Eu de cine m-am indragostit?!!?!
Ne despartim. Imi asum riscul.

El e inceputul.
O sa ma gandesc mereu cu drag la el.

Mergem in directii diferite.

"Cine n-a urat niciodata iubirea, n-a urat niciodata."

"Oare se poate ca atatea tristeti fara nume sa fi disparut fara urma, ca aburii, ca praful si ca fumul?"

Ma duc spre el ca un dependent spre furnizorul de droguri.

Portile spre fericire imi sunt inchise!
Nimic din ce am pretuit eu nu a rezistat in timp...
Nu mai cred in iubire! Cred in mine!
Absenta lui m-a golit...

- Drumul spre mine nu-l mai stii?!

Iubirea e sora vitrega cu durerea.
Ce bine ar fi sa nu existe memorie afectiva!

El nu stie, nu vrea sa stie de nevoia mea de el...

Am fost atat de departe de adevar!...
Ma chinui sa ingrop un trecut care nu vrea sa moara.
Nu poti sa ai lacrimi pt asa o durere. Totul e inauntru. Macina. Zgaraie. Dizolva.
Am sufletul stins...
Cu fiecare cuvant pe care-l spunea se departa tot mai mult de mine...

Am facut pace cu amintirile mele.

Si-l iubesc cu atat mai mult cu cat stiu ca intre noi nu mai e posibil nimic niciodata!
El o sa fie mereu punctul luminos spre care o sa tind tocmai pt ca stiu ca nu-l pot atinge...

Imi lipseste el pt ca mi-e dor sa fie cineva langa mine.
Trebuie sa fac pace cu iubirea asta.

- Mereu ne vom cauta...

Daca ar veni, ceilalti ar inceta sa existe!
... Apoi o sa plece si o sa-mi fie frig.
Ma sperie ingrozitor singuratatea care se intinde in fata mea...

- Stii ce-a fost iubirea pt mine?
O fata ascunsa a durerii.

"N-am sa inteleg
cum lacrimile
aud mereu
plecarea ta..."

Gand albastru

Frumosul meu gand albastru, bate iarna in gradina sufletului si-n plans de anotimp cu plans de Mos Dezghet,iar tu,Albastrule total, imi cutreieri zapezile primaverilor nemuritoare... As vrea sa fii aici ,langa mine sa-mi incalzesti lacrima care s-a furisat pe obrazul tau,inflorindu-mi bucuriile;esti de fapt aici,langa mine, parca dintr-o ancestrala menire sa plamadim dragostea impreuna...
Te opresti doar o clipa sa-mi alinti privirea cu un strop de apa vie si sa ma iei cu tine in imperiul fara varsta al uitarii si neuitarii unde noi amanoi vom fi mereu impreuna...
     Dar ce vorbesc eu? Tu esti atat de real departe de mine incat eu voi cobori brusc din norii mei cu ochi albastri, cand iti voi auzi glasulsi voi avea revelatia ca o particica din sufletul tumultuos al poeziei tale a ramas in mine,INALTANDU-MA...Ne vor traversa cativa ani-lumina(ziceai doar 40?) Da, frumosul meu gand albastru, acestia suntem noi....
Nu esti aici, desi la lumina ochilor tai ar trebui sa-mi incalzesc sufletul si gandul si zborurile toate... Am o foame nebuna de lumina ochilor tai...
Pentru aceasta foame,iti multumesc...

trecerea prin spini....

Ma dor ochii-n cap de-atatea nopti cat
m-am chinuit sa te descifrez.
Nu ma pricep sa inteleg
intre a cata si a cata bataie de inima te gandesti la mine,

intre a cata si a cata clipire ti se face dor ...

Pe tine nu te pot uita,
cum nici nisipul nu uita marea...

simt cum cantul meu s-a inecat aici... nu stiu daca se va mai face auzit vreodata... vreau doar sa stii ca in tot acest timp cat ai plecat de langa mine, catre tine mi-a fost indreptat gandul...Celelate bloguri ale mele au disparut, si s-a nascut GANDUL DIN ZORI-al  meu, imi doaream sa fie si al tau... blogul asta asta s-a nascut din dor pt tine...Poate , candva, ai sa vrei sa -l citesti... poate , candva, ai sa vrei sa -mi simti bataile inimii; sunt aici,doar pt tine...

goluri...

Tocmai am  vorbit cu cineva foarte drag despre un lucru interesant si fara sa-mi dau seama am realizat un lucru foarte profund.
Am vorbit despre amintiri si despre locul pe care il ocupa oamenii in viata noastra si despre cum pot inlocui unii oameni pe altii.
Raspunsul e simplu... NICICUM...
Locul pe care il ocupa un om in inimea mea e ca un contur de creion in jurul unei maini. Daca suprapui o alta mana niciodata locul nu va fi perfect umplut. Mana va fi ori mai mare ori mai mica decat urma.
Daca mana e mai mare acopera golul. Golul e tot acolo dar nu-l vedem. E invizibil cat mana e deasupra.
Daca mana e mai mica, e inutila deoarece cade in golul lasat si e inghitita de urma anterioara.
Oamenii pe care ii pierdem isi lasa urma pentru totdeauna,o urma imposibil de sters sau de umplut.
NICIODATA.
Speranta e sa vina un om cu o mana mai mare si sa acopere golul,sa inchida rana si sa ramana acolo pentru totdeauna caci daca mana mai mare dispare, creionul deseneaza o urma si mai mare, un gol si mai mare se naste...un gol si mai greu de acoperit.
De umplut e imposibil, de acoperit e "doar" dificil...
...dar din ce in ce mai dificil.

ultimul regret...

Uneori oamenii inchid ochii sa vada...

Uneori zambim sa putem plange...

Si uneori ii lasam sa plece ca sa le fie mai usor...

Lor, noua...

Scriu fara coerenta si daca nu ma intelegi, sper macar ca ai sa te straduiesti s-o faci Dar pentru tine, da, stii tu cine...nu dau niciodata nume pe blog...poate e ultima sansa sa vezi ceva...ceva ce cat de curand nu vei mai vedea...

...ramai o controversa un mare semn de intrebare, un mare "ce ar fi fost daca?"

...o enigma pentru o enigma, un zvon, un "poate", un "nu stiu", un "as vrea sa fi fost", un "as vrea sa mai fie".

Imi plac lucrurile simple dar nu am parte de ele prea des, esti complicat, dificil, un fel de papirus de hieroglife...oricat de bine ai vorbi limba aceea, totusi unele semne iti dau bataie de cap incerci sa le intelegi,sa le descifrezi dar nu poti...sau poate ti-e frica sa o faci.

Blogul e sufletul meu, alb pe negru...In lipsa celorlalte, care am inteles ca te deranjau pt ce ti imaginai ca ar fi putut fi dincolo de ele,s-a nascut asta: Gandul meu din zori, Gandul tau din zori, gandul nostru, unul din zorii iubirii noastre;Numai pt tine ,am sa continui sa scriu in el; mi-ar fi placutsa scriem impreuna

Poate daca nu ai rabdare sa vorbim,  sa citesti blogul, poate o sa intelegi citind, asa cum ai indragit fata sincera cu un suflet curat si mereu cu o filosofie de viata pe umeri... poate...sau poate nu-citind celelalte bloguri...

Oricum omul pe care l-ai cunoscut e departe de mine...e doar o oglinda spalacita, o imagine contorsionata a ceea ce e in realitate..

Nu-mi place sa am regrete, dubii, imi place sa am amintiri ce sa pot pune in cutia aceea de pe strafundul inimii mele, sa pastrez tot ce am iubit...acolo.

Nu stiu tu cu ce pleci, tu ce o sa ai in cutia aia din suflet...nostalgie,dor,afectiune,regret...sau un mare gol...

Eu stiu.

Stiu ca doare sa pierzi ceva,pe cineva... Si poate vei stii si tu.. cum e sa te trezesti la realitate, te loveste in fata si iti spune "nu mai e, degeaba te vaiti acum, degeaba regreti,degeaba te mai gandesti, nu mai e si nici nu va mai fi niciodata."

Si atunci stii ca ai pierdut ceva, atunci vei stii ca ai avut ceva...

Am prea multe regrete...

Regret timpul ce l-am irosit si momentele goale intre noi.

Regret cuvintele spuse si nespuse.

Regret deciziile luate si cele pe care nu le-am luat.

Regret tot ce n-a fost, mai mult decat ceea ce a fost.

Regret ca nu ma crezi, dar mai mult ca nu ma intelegi.

Regret ca nu m-ai cunoscut niciodata si ca nici nu cred ca ma vei cunoaste.

Regret ca nu m-ai vazut razand atat precum m-ai vazut trista.

Regret toate secundele in care priveai in gol.

Regret toate frazele pe care le ascultai dar nu le auzeai.

Regret toate gandurile pe care ti le-am starnit.

Regret momentele cand nu stiai ce sa-mi spui si cand nu stiam sa tac.

Regret toate momentele cand te-am enervat si toate clipele cand te-am intristat.

Regret ca te-am facut sa suferi si ca am suferit si eu atat.

Insa nu regret ca te iubesc.

Dar regret ca am mai spus-o o data.

Te iubesc...

Si e ultima data cand ti-o spun...

carnaval

A reinceput jocul vietii si-al minciunii in adancimile mintii;
dar in jocul tau e doar mintea mea;
iar miciuna este mai rea, mai cruda decat moartea, in care eu nu cred;
mastile sunt uzate, iar cele mai noi ( retusate,parca) sunt ale unui clown; incep sa le recunosc!
Jucam jocul pana la capat? ——— Fie!

ultima replica e scrisa demult….

ai epitaful pregatit ?

chipul celui care trage de snurul cortinei nu poarta masca....



PS  unele jocuri sunt facute sa fie doar descrise nu si jucate, unele minti poarta masca de clown si sub nasul rosu se ascund gusturi amare...
jocurile acestea sunt facute sa fie duse departe de cortina
sper ca stii cum se ard?...

mai cred in Dumnezeu...

am crezut in prieteni-au ramas numere in agende
am crezut in vise-privesc sine pustii
de cale ferata
am crezut in dragoste-a ramas doar amagirea
 unui dor
neostoit
am crezut in floarea de colt- si a ramas o alga
am crezut in sinceritate -si am simtit gustul pelinului
amar
al unui banut
de alama
aruncat in cutia
orbilor care canta
da, cred!
cred in Dumnezeu
Imi propusesem de  ceva vreme sa scriu despre SACRIFICIU.
Acum nu  stiu daca voi mai reusi sa adun sau sa cuprind gandul in cuvinte ca in vremurile bune; as putea, poate, sa scriu –cu riscul de a ma repeta fata de cei care ma  cunosc – ca se poate renunta la ceva foarte drag fara infruntarea lasitatii, sacrificand acel ceva foarte drag, atunci cand iti este dat a intelege ca doar astfel se poate izbandi, doar asa ti se implineste visul de creatie a ceva durabil si cu rost.
Candva,la intrebarea"de ce nu mai devreme" mi s-a raspuns cu alta intrebare: "de ce nu mai tarziu?"
Si atunci am inteles. Am inteles ca adevaratul sarificiu este atunci cand nu ti se  cere sa il faci, ci simti ca numai asa (iti) poti salva acel doar al tau, suflet tainuit.
Si mai stiu acum ca in oricare colt , mai intunecat sau in ceata luminoasa ( sa fie, oare  mai potrivit pentru acea melancolie , nu tristete, bine ascunsa din ochii tai  "lumina ce risipeste ceata" ?) eu am ramas cu linistea gandului impacat  de a fi reusit sa salvez pentru mine ceea ce  nu ar fi trebuit pierdut  vreodata:  ceea ce ramane dincolo de amintire.

gand

Mi-e privirea incetosata de la atatea medicamente. Azi am avut o zi proasta in spital ,toate perfuziile alea m-au facut confuza; nu e bine... Ganduri negre imi tin mintea treaza , desi incerc sa dorm... ce-a fost viata mea?; cum ar fi fost viata mea in alte conditii... as mai fi ajuns aici?

dar, iar revin :ce faceau ceilalti oameni cand eu aveam in ochi fantani arteziene unse cu durere?

Ce faceau ceilalti oameni cand eu imi numaram pe degete esecurile?

Ce faceau ceilalti oameni cand eu imi agatam in visin toate visele, gandind ca nu e moarte pt. ele?

Ce faceau ceilalti oameni cand eu imi inghiteam trecutul in bucati mari si-l renegam azi pentru ca maine sa il pretuiesc ca pe cel mai mare dar?

Ce faceau ceilalti oameni cand eu sclipeam de nebunie si curaj si inima-mi era un clocot de amintiri si planuri?

Ce fac ceilalti oameni? Acum. In clipa asta. Ce faci TU???

zambesc amar: mi-a fost dat sa cunosc visiniul, si ,intr-o clipa nu mai e....De ce? Pentru ce? Pentru cine? Am pornit in cautarea mea, pe drumuri neumbalte pana acum si m-am trezit cu o raza de  lumina in ochii mintiisi ai sufletului. M-au furat valurile imaginatiei si  m-au parasit la poarta unei oaze pe care o visam sa fie numai a mea> Dar acolo te-am gasit pe tine instapanind-o si eu nu m-am intristat, ci , dimpotriva m-am bucurat ca nu mai eram singura... acum nici oaza nu mai e...era speranta mea...dar s-a dovedit a fi aceeasi fata morgana.Dragul de Tavi, m-a simtit daramata, mi-a trimis melodia asta:) E singurul care m-a intrebat ce fac, nu din complezenta ci ,inclin sa cred ca era chiar interesat de cum ma simt...

Nu pot sa nu ma gandesc la tine...si la tot ce ni se intampla, si nu reusesc sa inteleg,pur si simplu nu reusesc...astazi am tot sperat ca ma asteapta un semn e la tine desi presimteam ,mi-era teama sa vin aici sa deschid si sa accept dezamagirea... dar asta e... trebuie sa fii si tu de acord cu mine cand spun ca noi, tu si eu, luam totul de la inceput, pornim de la zero; viata noastra de pana acum apartine trecutului, nu putem fi gelosi sau invidiosi pt ce a fost ...

... Si de fiecare data,in clipe de neliniste, de indoiala va apare cate un " dar daca"... Asa ca era mai bine sa nu fi stiut nimic , sa fi trait clipa.Dar atat . Clipa.Sa nu conteze restul.

Ce fel de om esti tu? Cati oameni sunt in tine?Sa raspund tot eu: Multi! Foarte multi!Pe unii dintre ei i-am cunoscut, pe altii, cu intuitia mea de femeie ii intuiesc, dar drama vine de acolo ca , pe cei mai multi nu-i stiu, nici nu banuiescin ce fel vor evolua si ce surprize imi vor face.. .:) Dintre toti, il prefer pe cel care mi-a strans mana pe furis, undeva, candva...

Acum sunt cu mintea in varfuri,o invat sa faca balet; trandafirul acesta alb adus de puiul meu ma acuza ca n-am indraznit sa -l miros; ceasul imi poarta raca printre ore si tu... TU ce faci acum? Eu .. eu te imbratisez in nuante de albastru...

Totul ne desparte: distanta, viata, oamenii, poate si destinul. Dar daca ai privi dincolo de fereastra camerei tale m-ai zari, pentru ca sunt totul ce este in jurul tau: sunt departarea, sunt apusul si rasaritul.. Sunt totul si, totusi, nimic.. Ai ascultat vreodata ploaia? Ai privit-o cum saruta pamantul, iar acesta ii raspunde la sarutari sorbindu-i picaturile marunte? Ai vrut vreodata sa plangi, dar speriat ti-ai retras lacrimile inauntrul tau? Iti trimit lacrimile mele pentru ca sufletul meu se ineaca in lacrimi; iti trimit sufletul meu pentru a-i da viata prin tine.. Gandeste-te la mine: fii pamantul meu, lasa-ma sa fiu ploaia ta..

mi e dor...

mi-e dor sa rad,sa plang,sa simt...mi-e dor sa te privesc in ochi si sa iti spun ca te iubesc...mi-e dor sa te tin de mana si sa evadam alene prin visele noastre dulci...mi-e dor de apropierea de atunci,acum cand departarea doare...mi-e dor si plang,si rad inecandu-ma in lacrimi!te iubesc...


Stiu ca tu stii ca eu te iubesc. Dar de fiecare data simt nevoia sa iti amintesc. Desi.. Desi sunt constienta ca nu s-au inventat inca acele cuvinte care sa exprime tot ceea ce eu simt. Sunt doar niste banalitati. Dar atunci cand le auzi gandeste-te ca eu ti le spun din suflet. Te iubesc! Suna asa de frumos. Si totusi nu expima suficient. Poate am sa te sarut.. Poate am sa te mangai.. Poate am sa te ating.. Si totusi nu va fi suficient ca sa iti arat ca voi fi langa tine, atat cat vei avea nevoie de mine,asa CUMvei vrea sa fiu...Daca ai fi langa mine si ar trebui sa raspund la intrebarea ce inseamna o viata frumoasa,m as apleca asupra umarului tau si te as strange in brate:uite ,asta inseamna!

     Cineva va fi intotdeauna aici sa te iubeasca, cineva va pretui intotdeauna caldura zambetului tau si fericirea inimii tale.. Cineva va incerca intotdeauna sa gaseasca cuvinte sa-ti multumeasca pentru ca ai umplut viata cu vise devenite realitate si amintiri frumoase.. TE IUBESC nu doar pentru ceea ce esti, ci pentru ceea ce sunt eu cand sunt cu tine.. TE IUBESC pentru ca ma ajuti sa fac din viata mea nu o taverna ci un templu, din faptele mele de zi cu zi.. nu un repros, ci un cantec.. Cineva te va iubi intotdeauna, iar acel cineva voi fi intotdeauna EU!

    Nu mint cand iti spun ca te iubesc, nu mint cand iti spun ca imi lipsesc imbratisarile tale, tandretea ta, dragostea ta, tot ceea ce esti tu

             :) Ti-am spus vreodata ca te iubesc? Ti-am spus vreodata cum te iubesc? NU? Atunci..Te iubesc! Nu este destul?.. sa iti spun cum te iubesc? Cum te iubesc.. lasa-ma sa numar .. Te iubesc cum nu am mai iubit pe nimeni.. Poate crezi ca nu e destul.. Te iubesc cum numai un inger poate iubi.. Te iubesc cu privirea.., te iubesc cu sarutul.., te iubesc cu atingerea.., te iubesc cu trupul.. Ma crezi ca te iubesc? Nu e destul? Ce as mai putea spune? Te iubesc EU!

pentru ca de 27 de ori:) ...

Iubirea mea albastra,

     poate ai sa razi

     poate nu ma iei in serios

     poate ti-e indiferent

     poate nu asta-ti doresti

     uneori ma cuprinde teama ca eu am dat un alt sens relatiei dintre noi

   

  de POATE ... sunt multi si uneori ma acopera...

     un singur lucru stiu sigur

          TE IUBESC

1  Pentru ca pot sa fiu eu insumi cand sunt tine.
2 Pentru ca ideea ta de romantism inseamna lumina difuza, muzica relaxanta si doar noi doi.
3 Pentru ca ma faci sa ma simt asa cum nu m-am mai simtit pana acum.
4 Pentru ca pot sa iti spun orice si nu esti inspaimantat.
5 Pentru ca tu si eu putem naste clipe magice.
6Pentru ca gandul la tine ma umple cu un sentiment minunat.
7 Pentru ca iubirea ta ma face sa cred ca ce este bun se afla inaintea noastra.
8Pentru ca nu renunti nicicand la mine si asta ma face sa fiu perseverenta.

9 Te iubesc pentru ca scoti la iveala tot ce este mai bun in mine.
10 Pentru incredibilul tau simt al umorului.
11  Pentru ca de fiece data ma uit la tine, inimii mele ii lipseste o bataie.
12Pentru ca tu esti persoana care are cheia de la inima mea.
12 Pentru ca tu imi spui -E DREPT,CATEODATA- ceea ce am nevoie sa aud.
14Pentru ca tu m-ai invatat cu adevarat ce inseamna iubirea.
14 Pentru ca iubirea este ceea ce insemni tu pentru mine - iar tu insemni totul.
16Pentru ca tu esti subiectul visului meu.
17 Pentru ca viata mea este un timp placut si iti datorez tie aceasta.
18Pentru ca atunci cand te privesc in ochi, iti vad sufletul.
19 Pentru ca imi place sa iti aud vocea.

20 PENTRU CA IUBIREA TA A FACUT SA MA REDESCOPAR
21Pentru ca iubirea ta este un antidot eficient contra disperarii.
22Pentru ca mi ar place sa ma trezesc alaturi de tine...

23Pentru ca ma asiguri ca vei mereu alaturi de mine, indiferent de ceea ce se va intampla.
24Pentru ca imi place senzatia de siguranta pe care mi-o dau bratele tale cand ma imbratiseaza.
25Pentru ca alaturi de tine pot infrunta intreaga lume.
26 Pentru ca micile tale gesturi spun enorm despre cat de mult iti pasa.

27 SI,BINEINTELES,PENTRU INTELIGENTA TA,INTRUCAT AI FOST DESTUL DE INTELIGENT SA MA IUBESTI

Inainte! Fruntea sus!

De unde crezi ca scriu acum?din spital.Sectia  cardiologie. :) E un fel de exercitiu de reanimare. Privesc pe fereastra si-mi zic; Ferice de cei ce stiu sa se bucure de viata! In fond, fericirea e usor de dobandit, daca esti de acord cu aforismul ca fericirea nu e altceva decat suma tuturor nenorocirilorcare ar fi putut sa se intample si nu ti s-au intamplat:)...aici,pe scectie, am fost in compania unei femei care si -a pierdut mintile din cauza "dragalasului ' ei sot, Vasile. dar ea il striga intr-una tot pe Vasile. Nu m-am putut abtine sa nu gandesc: Sa ma bucur ca n-am ajuns sa -l strig pe "Vasilea" al meu cu ochii tintiti in gol;desi sunt la un pas de prabusire...Nu e prea vesela povestea, nu?

Iti imaginezi zi si noapte strigand intr-una.Ma doare sufletul ca nu pot s-o ajut. Momentul sfasietor a fost cand a venit Vasile. A venit sa o duca la un alt spitall,cat mai departe sa nu mai fie deranjat de medici...Biata femeie s-a agatat de bratele lui, privindu-l fix in ochi,fara un cuvant. Incercarea lui de a se desprinde a fost zadarnica pana i-au facut calmante bietei femei,si au plecat,ea in carucior, el pe langa, agatat de mana ei.Se adunasera bolnavii, unii injurau, o femeie blestema in gura mare,unei colege  ii licareau lacrimi .Lacrimile mele se impietrisera undeva,pe dinauntru, se faceau boolovani, mormane de piatra , golgote de stanca. Si eu urcam, zdrelindu-mi sufletul,incercam sa ajung undeva departe,sa nu mai aud glasul acela care-l striga pe Vasile si care se intretaia, aiurea, cu ecoul gandului meu...

Iarta-ma pentru povestea asta trista.Ar trebui sa inchei ,ma simt istovita si apoi, mai e putin din perfuzie si plec acasa...

:) Stiai ca suferinzii de inima sunt de doau feluri?Unii care din primul sut sau soc spun adio vietii, altii care cu voia sau fara voia lor, devin sclavii dictonului "boala lunga, moarte sigura". Eu fac parte din a doua categorie.

Iata , aici in spital,de data asta de cealalta parte a baricadei,printre intepaturi(de seringa) si inghitirea amarelor hapuri cu destinatia "cor pacatos"am timp sa reflectezasupra existentei mele, sa fac bilantul celor implinitesi a celor ramase la nivel de aspiaratie,Trag linie si ma declar nemultumita asupra celor "neimplinite"si hotarasc: Fruntea sus!Inainte!Chair daca tu nu ma mai poti auzi, frumosul meu gand albastru!

Asta e tot ce-ti pot oferi acum...

NU PLECA!

Nu pleca!
Mai vreau sa te privesc
Sa-mi incolacesc cuvintele
in jurul trupului tau!
Mai vreau sa te culeg
Soapta de soapta
Lumina de lumina
Tristete de tristete
In ochi vii inaltati spre tine!
Nu pleca!
Mi-e sete de buzele tale
Insingurate
Cu parfumuri de liliac alb
Mi-e sete de privirile tale
ascunzand ceru in fiecare mangaiere
Cu care ma imbratiseaza
Ramai!

O, temps!

Intotdeauna cand imi doresc foarte tare ceva “mi se ia”. Deja, dupa atata vreme, nu-mi mai fac probleme ca as putea avea ce-mi doresc, indiferent ce. E drept, nefiind perfect controlabila, imi mai “scapa” cate o dorinta. Cand realizez ca o am ma confrunt nimicitor cu ea, o analizez si o “clasez”. Fiind de-acuma constienta de neimplinire mi-e destul de usor sa astept sa se treacă. Si trece.
Timpul intre “mi se da” /”mi se ia” il umplu cu joaca "de-a compensatie undeva. Joaca este a atentiei pe dinlauntru. Sa-ti simti vibratiile si sa stii. “Aia e!” . Gata! Atunci cand identifici vibratia s-a terminat “timpul”.Iubire! Pe tine nu vreau sa te pierd! Cu tine, vreau timp nesfarsit... si iubire infinita...
O, temps , suspends ton vol!et vous heures propices, suspendez votre cours!laissez nous savourer les rapides delices de plus beaux de notre jours! :)

multumesc

in ochii tai vad Soarele si Luna. imi tii visele in mana.. si imi zambesti viata. cum reusesti ?
apropo...
tu crezi in nori?

Spre absolut, te rog.

Multumesc ca-mi esti alaturi.  ca m-ai imbratisat cand aveam nevoie.

am invatat ,noi...

Te-am invatat sa zbori deasupra norilor, tinandu-te de mana.
Ti-am aratat infinitul, printr-o privire.
Te-am invatat fericirea, printr-un zambet.
Ti-am hranit simturile, cu o atingere.
Te-am invatat ce e suferinta, printr-o lacrima.


Totul face parte din Noi. Bine sau Rau.

M-ai invatat ce e linistea, printr-o imbratisare.
Mi-ai purtat de grija, printr-o strangere puternica a mainii.
Mi-ai amintit ca viata e frumoasa, prin clipe minunate.
M-ai invatat sa visez din nou, prin cuvinte.
M-ai invatat ca opusul iubirii nu e ura. Ci indiferenta.
Ne-am invatat sa iubim.
Si ma iubesti. Si te iubesc.

 

PS imi place sa ma hranesc cu clipele tale si sa-mi potolesc setea de iubirea ta...

DINCOLO DE SINGURATATE....

E una din putinele zile cand pot sa-mi permit luxul sa dispun de timpul meu cum imi trasneste prin minte.:) Si-mi trasneste! :) ma gandeam ca in orice actiune a noastra exista un "dar" puteam face asta sau cealalta,DAR...

De la acest "dar " mi s-au tras toate: si bune, si rele si vesele si triste,si incantatoare si deplorabile,si...si...

Pe cararea acestui " si" viata mea a pornit-o, parand de la inceput sa fie asa, lasand-o in umbra pe cealalta,de parca nici n-ar fi xistat vreodata. Deci fara trecut,fara viitor...incepusem sa traiesc doar pentru prezent...

Ce ingrata e uneori viata!Imi spuneam mereu DUPA ... traiam pentru acest"dupa",imi faceam planuri numai pentru acest "dupa" mi se legau de el toate sperantele si nazuintele de- o viata... Si fusese atat e aproape! Si ceream atat de putin! Sa ma linistesc si sa pot scrie.

Castelul de nisip cu numele "DUPA" a fost luat in cateva clipe de apa sambetei,impreuna cu himerele si fantomele sale de fata morgana.

Sa nu banuiesti ca ma complac in lamentari. Ceea ce simt in momentul  de fata e greu de explicat ,si mai cu seama greu de inteles. Dar stiu ca tu ai sa intelegi si mai stiu si ce-ai sa gandesti,cand vei citi...:) Intuiesc pana si intrebarea ce mi-o vei adresa:))

Intrebarea ar putea sa sune cam asa: "Si ce te impiedica acum sa -ti vezi de treburile tale?"

"Pai multi si multe" ti-as raspunde eu>. Iar tu ai continua:"Treci mai usor peste toate aceastea si.. si..."

 Imi scapa totusi ceva,ceva ce mi-ai spune tu si eu m-as minuna cat de simplu e totul ,cat de usor gasesti tu o rezolvare.

Prietene, care sunt cuvintele de care am eu nevoie acum? Spune -mi -le, scrie-mi-le...