goluri...

Tocmai am  vorbit cu cineva foarte drag despre un lucru interesant si fara sa-mi dau seama am realizat un lucru foarte profund.
Am vorbit despre amintiri si despre locul pe care il ocupa oamenii in viata noastra si despre cum pot inlocui unii oameni pe altii.
Raspunsul e simplu... NICICUM...
Locul pe care il ocupa un om in inimea mea e ca un contur de creion in jurul unei maini. Daca suprapui o alta mana niciodata locul nu va fi perfect umplut. Mana va fi ori mai mare ori mai mica decat urma.
Daca mana e mai mare acopera golul. Golul e tot acolo dar nu-l vedem. E invizibil cat mana e deasupra.
Daca mana e mai mica, e inutila deoarece cade in golul lasat si e inghitita de urma anterioara.
Oamenii pe care ii pierdem isi lasa urma pentru totdeauna,o urma imposibil de sters sau de umplut.
NICIODATA.
Speranta e sa vina un om cu o mana mai mare si sa acopere golul,sa inchida rana si sa ramana acolo pentru totdeauna caci daca mana mai mare dispare, creionul deseneaza o urma si mai mare, un gol si mai mare se naste...un gol si mai greu de acoperit.
De umplut e imposibil, de acoperit e "doar" dificil...
...dar din ce in ce mai dificil.