I guess I let you get the best of me.
'Your Cold Side'
The cold side of my pillow
The cold side of your heart.
I close my eyes and think of you
A frozen image, stop and start.
Your lips move in my dreams
Your words break and melt
Your lies are ripping at the steams
It's no longer 'feel' but 'felt'.
Tell me a secret'
Something no one knows
I want to leave reality
So between dreams it flows,
In my mind
Under my pillow
Easy to find
Under the cold, far below.
A warm emotive core
Blanketed by the night
I know you don't love me
But please hold me tight
So my mind can freeze
On the cold side of your heart.
duminică, 28 noiembrie 2010
joi, 4 noiembrie 2010
...si zilele vor fi din nou asa cum au mai fost...
S-au intors pentru a mia oara zilele de toamna, zilele reci care te inchid in casa, zilele care au puterea aia nenorocita sa inghete tot ce ai in tine. Tot ce s-a nascut asta vara, toata fericirea, toate sperantele, toate lucrurile in care ai crezut ca un prost, toate zambetele din toate diminetile alea in care te trezeai cu soarele in fata, tot ce aveai, si erai sigur ca aveai tot, s-a dus. Asa, deodata, s-au dus - si pe zi ce trece, mai pierzi ceva. Nu esti sigur de unde mai poti pierde, dar mai pierzi, pana ramai din nou gol (ti-ai promis ca nu se mai intampla, asa-i?), intr-un colt de camera, cu cateva poze, o mie de amintiri si aceeasi dorinta tampita care nu ti-o asculta nimeni: "sa fie bine".
Unii dintre noi isi amintesc ce mult au iubit, altii inca iubesc. Unii incep sa uite, altii incearca sa pastreze ce au. Unii renunta, altii nu realizeaza ca au pierdut demult. Unii plang, disperati dupa perioada in care simteau ca traiesc, simteau cum sangele care le curge prin vene nu e doar al lor, altii zambesc si ofteaza, accepta si inteleg, adorm spunandu-si "a fost!" si se trezesc realizand ca "...si nici n-o sa mai fie". Unii iarta, pentru ca inca iubesc, si ar durea prea tare sa plece, altii nu iarta, pentru ca inca iubesc, si ar durea prea tare sa ramana. Unii pretind ca totul e bine - nu, de fapt, toti pretindem ca totul e bine. Unii mint ca sa nu faca rau, unii spun adevarul ca sa nu faca rau oricum mai tarziu. Unii cred ca s-a terminat, altii stiu asta. Unii se topesc de dor, altii nu indraznesc sa o faca. Unii cauta pe cineva care sa asculte cum "nu mai pot!", altii tac si zambesc, crezand ca pana nu o spui cu voce tare, nu o simti. Unii mai asteapta inca un semn, altii si-au inchis demult telefoanele alea, oricum cine ar trebui sa sune, nu suna, si cine suna, chiar nu conteaza acum.
Unii lupta si azi, fara sa stie daca merita, fara sa stie prea clar de ce, dar o fac - altii au renuntat, putin satui. Adevarul e ca toti am obosit. Nimanui nu ii e de fapt bine, nicicum nu e bine. Dar vezi tu, daca si maine dimineata te trezesti cu ochii rosii, daca refuzi iar sa iesi din casa, daca iti petreci 23/24 de ore intrebandu-te iar "DE CE MAMA DRACULUI?", nu faci nimic altceva decat sa pierzi o alta zi care peste ceva timp o sa realizezi ca putea fi altfel. Crezi ca lupti? Nu lupti. O lupta nu se duce singur, niciodata, in niciun razboi. Daca ai ramas singur, si inca te lupti, inseamna ca razboiul s-a terminat demult, iar tu pur si simplu nu intelegi ca e timpul sa iti iei lucrurile, sa tragi aer adanc in piept, si sa mergi acasa.
Nu ne e bine, dar am si uitat cum "facem sa fie bine"...
Unii dintre noi isi amintesc ce mult au iubit, altii inca iubesc. Unii incep sa uite, altii incearca sa pastreze ce au. Unii renunta, altii nu realizeaza ca au pierdut demult. Unii plang, disperati dupa perioada in care simteau ca traiesc, simteau cum sangele care le curge prin vene nu e doar al lor, altii zambesc si ofteaza, accepta si inteleg, adorm spunandu-si "a fost!" si se trezesc realizand ca "...si nici n-o sa mai fie". Unii iarta, pentru ca inca iubesc, si ar durea prea tare sa plece, altii nu iarta, pentru ca inca iubesc, si ar durea prea tare sa ramana. Unii pretind ca totul e bine - nu, de fapt, toti pretindem ca totul e bine. Unii mint ca sa nu faca rau, unii spun adevarul ca sa nu faca rau oricum mai tarziu. Unii cred ca s-a terminat, altii stiu asta. Unii se topesc de dor, altii nu indraznesc sa o faca. Unii cauta pe cineva care sa asculte cum "nu mai pot!", altii tac si zambesc, crezand ca pana nu o spui cu voce tare, nu o simti. Unii mai asteapta inca un semn, altii si-au inchis demult telefoanele alea, oricum cine ar trebui sa sune, nu suna, si cine suna, chiar nu conteaza acum.
Unii lupta si azi, fara sa stie daca merita, fara sa stie prea clar de ce, dar o fac - altii au renuntat, putin satui. Adevarul e ca toti am obosit. Nimanui nu ii e de fapt bine, nicicum nu e bine. Dar vezi tu, daca si maine dimineata te trezesti cu ochii rosii, daca refuzi iar sa iesi din casa, daca iti petreci 23/24 de ore intrebandu-te iar "DE CE MAMA DRACULUI?", nu faci nimic altceva decat sa pierzi o alta zi care peste ceva timp o sa realizezi ca putea fi altfel. Crezi ca lupti? Nu lupti. O lupta nu se duce singur, niciodata, in niciun razboi. Daca ai ramas singur, si inca te lupti, inseamna ca razboiul s-a terminat demult, iar tu pur si simplu nu intelegi ca e timpul sa iti iei lucrurile, sa tragi aer adanc in piept, si sa mergi acasa.
Nu ne e bine, dar am si uitat cum "facem sa fie bine"...
PS: nu spune nimanui ce-ti doresti. Se duce dracu'
vineri, 8 octombrie 2010
declinand iubirea...
Sa-ti spun ce este dragostea adevarata. E credinta oarba, umilinta fara preget, supunere desavarsita, incredere si daruire impotriva tai insuti, impotriva lumii intregi. Dragostea inseamna sa iti dai inima si sufletul intreg celui care ti le va zdrobi
A muri intr-o cutie sferica, disperare, o, limita, egoism si o banca a cosmosului in care a fost depusa, nu limita, ci limitarea.
Intelegand iubirea ca pe o forma a erorii, eroarea ca pe o indepărtare de lege, legea ca pe un fiind a lui este, simtim iubirea ca o indepartare de este, ca pe o indepartare fie in imaginar, in nefiind, fie in obiecte, in murind. Ne reprezentam iubirea ca pe orice alt numar în afara lui zero.
Iubirea abstracta, mai putin sesizabila, se manifesta prin angoasa, prin neliniste calma. Insa intamplator, orice poate iubi.
O pereche de indragostiti traverseaza parcul,tinandu-se de mana, mai tarziu vor trece din nou pe aici, dar vor avea o altă expresie in ochi si un alt inteles in stransoarea mainilor lor, acum puritatea zorilor este in ei.
A muri intr-o cutie sferica, disperare, o, limita, egoism si o banca a cosmosului in care a fost depusa, nu limita, ci limitarea.
Intelegand iubirea ca pe o forma a erorii, eroarea ca pe o indepărtare de lege, legea ca pe un fiind a lui este, simtim iubirea ca o indepartare de este, ca pe o indepartare fie in imaginar, in nefiind, fie in obiecte, in murind. Ne reprezentam iubirea ca pe orice alt numar în afara lui zero.
Iubirea abstracta, mai putin sesizabila, se manifesta prin angoasa, prin neliniste calma. Insa intamplator, orice poate iubi.
O pereche de indragostiti traverseaza parcul,tinandu-se de mana, mai tarziu vor trece din nou pe aici, dar vor avea o altă expresie in ochi si un alt inteles in stransoarea mainilor lor, acum puritatea zorilor este in ei.
duminică, 3 octombrie 2010
nodul din gat
Sunt lucruri pe care nu ti le-am spus niciodata. Multe dintre ele… nici nu ti le voi spune. Intrebari la care niciodata nu ti-am raspuns. Ca nu am vrut. Ca n-am putut. Ca n-a fost momentul. si momentul a trecut, si momentul era ala.
Si ai inotat pana la mine atatia ani, printre niste alti oameni care nu te-au intregit. Ma vedeai undeva la capatul drumului si nu puteau ajunge la mine, cu cat inotai mai repede cu atat ma ducea valul mai departe. Numai ca din cand in cand, un reflux puternic ne aduce fata-n fata. Si-atunci…stop! Nu vorbesti. Nu vorbesc. Nu te privesc in ochi sa nu te arda sagetile din ei.
Ne mintim, inca ne mintim. Nu-i nimic cum trebuie. Ne privim vietile din ungherul asta ascuns in care nu avem nevoie decat de carsaful mototolit si de paharul de sampanie. Si unul de altul sa ne potolim foamea. Ne privim vietile ca si cum n-ar fi ale noastre si nu le vrem. Ne vedem pe noi insine in oglinda atator greseli, si unul in celalalt, cu-acelasi destin, pe cai separate.
Sunt intrebari la care nu ti-am raspuns niciodata.
De ce?! Fiindca te-am iubit. Fiindca te iubesc. Fiindca am vrut sa cunosti viata mai inainte de-a ma cunoaste pe mine.
De ce nu te uit? Dar…de ce nu ma uiti? De ce inghiti in sec cand nu mai ai apa lacrimilor mele s-o bei?
Sunt intrebari la care nu primim raspuns niciodata. Si altele, la care nu raspundem niciodata. Si poate ca ar trebui s-o facem. Lumea ar fi, poate, mai clara, mai…cuminte. Mai calda.
Sunt intrebari pe care ti le-am citit in ochi iubindu-ne. Intrebari la care nu vrei sa stii raspunsul. Intrebari. Teama. Si niciodata raspuns.
Si eu te iubesc! Si voi scrie asta pe blog in fiecare zi, daca atat pot sa fac si numai asa pot sa iti spun.
Si ai inotat pana la mine atatia ani, printre niste alti oameni care nu te-au intregit. Ma vedeai undeva la capatul drumului si nu puteau ajunge la mine, cu cat inotai mai repede cu atat ma ducea valul mai departe. Numai ca din cand in cand, un reflux puternic ne aduce fata-n fata. Si-atunci…stop! Nu vorbesti. Nu vorbesc. Nu te privesc in ochi sa nu te arda sagetile din ei.
Ne mintim, inca ne mintim. Nu-i nimic cum trebuie. Ne privim vietile din ungherul asta ascuns in care nu avem nevoie decat de carsaful mototolit si de paharul de sampanie. Si unul de altul sa ne potolim foamea. Ne privim vietile ca si cum n-ar fi ale noastre si nu le vrem. Ne vedem pe noi insine in oglinda atator greseli, si unul in celalalt, cu-acelasi destin, pe cai separate.
Sunt intrebari la care nu ti-am raspuns niciodata.
De ce?! Fiindca te-am iubit. Fiindca te iubesc. Fiindca am vrut sa cunosti viata mai inainte de-a ma cunoaste pe mine.
De ce nu te uit? Dar…de ce nu ma uiti? De ce inghiti in sec cand nu mai ai apa lacrimilor mele s-o bei?
Sunt intrebari la care nu primim raspuns niciodata. Si altele, la care nu raspundem niciodata. Si poate ca ar trebui s-o facem. Lumea ar fi, poate, mai clara, mai…cuminte. Mai calda.
Sunt intrebari pe care ti le-am citit in ochi iubindu-ne. Intrebari la care nu vrei sa stii raspunsul. Intrebari. Teama. Si niciodata raspuns.
Si eu te iubesc! Si voi scrie asta pe blog in fiecare zi, daca atat pot sa fac si numai asa pot sa iti spun.
sâmbătă, 2 octombrie 2010
Sincope
Azi am plans ca un copil. Ma doare ingrozitor tacerea ta si nu am stiut cum altfel sa imi exprim frustrarea. Si am plans.
Doar ca de data asta am plans in bratele lui. Lacrimile mi-au curs pe obraji in ritmul batailor inimii lui. Ii ascultam printre suspine fiecare bataie si imi dadeam seama ca nici nu mai stiu ce inseamna. Erau vremuri in care fiecare zgomot pe care il auzeau din pieptul lui , stiam ce reprezinta. Acum nu stiam. Incercam sa imi amintesc si mi se parea ca toate s-au intamplat acum 300 de ani. Cum plangeam mai cu foc si mai furioasa pe tine, cu atat sporea si inima lui ritmul in care batea. Simteam cum ii venea sa puna totul pe pauza, sa vina sa iti dea un pumn in gura si apoi sa ma ia in brate din nou. Dar stie mai mult decat atat. Stie ca nu meriti, ca nu merit si ca nu se merita in general. Am plans. Ca un copil. Cu lacrimi mari si negre ce i-au udat tricoul. Frustrarile acumulate au refulat si cateva ore n-am putut sa opresc inundatia asta.
M-as fi lipit de el sa nu mai fiu nevoita sa ii dau drumul vreodata. Si nu pentru o mare iubire ce i-as purta-o, ci doar dintr-un egoism pur de a fi protejata. Plangeam si imi aminteam de tine, de tot ce a fost intre noi, de tot ce nu a fost, de tot ce ne-am spus, de toate vorbele pe care ni le-am aruncat doar pentru a ne face rau reciproc.
In zadar... intre noi toate s-au intamplat in zadar! Pentru ca nu am avut un dram de noroc. Am avut tot, mai putin o sansa.As vrea sa invat sa merg pe aleea asta cu tine atat de aproape... dar nu stiu daca pot. Mi-am dorit din tot sufletul sa fie asa...am dat tot ce am avut mai bun , chiar daca tu crezi altceva; n-ai avut ochi sa vezi...Imi sfasii inima ...dar tu nu mai esti langa mine...Mai imi curg doua lacrimi. Azi plang. Maine, maine sunt alta!!! Si... iar nu mai sunt a ta...
Doar ca de data asta am plans in bratele lui. Lacrimile mi-au curs pe obraji in ritmul batailor inimii lui. Ii ascultam printre suspine fiecare bataie si imi dadeam seama ca nici nu mai stiu ce inseamna. Erau vremuri in care fiecare zgomot pe care il auzeau din pieptul lui , stiam ce reprezinta. Acum nu stiam. Incercam sa imi amintesc si mi se parea ca toate s-au intamplat acum 300 de ani. Cum plangeam mai cu foc si mai furioasa pe tine, cu atat sporea si inima lui ritmul in care batea. Simteam cum ii venea sa puna totul pe pauza, sa vina sa iti dea un pumn in gura si apoi sa ma ia in brate din nou. Dar stie mai mult decat atat. Stie ca nu meriti, ca nu merit si ca nu se merita in general. Am plans. Ca un copil. Cu lacrimi mari si negre ce i-au udat tricoul. Frustrarile acumulate au refulat si cateva ore n-am putut sa opresc inundatia asta.
M-as fi lipit de el sa nu mai fiu nevoita sa ii dau drumul vreodata. Si nu pentru o mare iubire ce i-as purta-o, ci doar dintr-un egoism pur de a fi protejata. Plangeam si imi aminteam de tine, de tot ce a fost intre noi, de tot ce nu a fost, de tot ce ne-am spus, de toate vorbele pe care ni le-am aruncat doar pentru a ne face rau reciproc.
In zadar... intre noi toate s-au intamplat in zadar! Pentru ca nu am avut un dram de noroc. Am avut tot, mai putin o sansa.As vrea sa invat sa merg pe aleea asta cu tine atat de aproape... dar nu stiu daca pot. Mi-am dorit din tot sufletul sa fie asa...am dat tot ce am avut mai bun , chiar daca tu crezi altceva; n-ai avut ochi sa vezi...Imi sfasii inima ...dar tu nu mai esti langa mine...Mai imi curg doua lacrimi. Azi plang. Maine, maine sunt alta!!! Si... iar nu mai sunt a ta...
miercuri, 29 septembrie 2010
Nu iar!
Mi-e teama ca as putea fi ranita, incat adesea abandonez drumul inca inainte de a intra pe el.
Tu nu ma intelegi... dar am mers pe cuie incinse cu picioarele goale... si am continuat sa calc fara sa imi sterg lacrimile in speranta ca imi va fi mai bine. Dar cand s-a terminat drumul de cuie, a inceput un altul de cioburi de sticla ude. Si am mers zeci de kilometri fara sa scrancesc. Crezand ca la final va fi mai bine. Dar am dat peste un alt drum chinuitor. Si inca o data. Si inca o data. Iar acum merg in varful picioarelor, pentru ca nu imi permit sa imi mai ranesc tot piciorul. Pentru ca inca mai sunt rani deschise. Inca ma mai doare...si...tu mi-ai dat cea din urma lovitura
Am obosit.
Lupt de ani de zile. Cu mine mai ales. Cu orgoliul si mandria mea. Cu teama de a fi din nou ranita. In fiecare secunda lupt si mi-e teama sa fiu invinsa. Ma zbat si fac tot posibilul sa se intample lucrurile asa cum mi-am propus. Adesea castig. Adesea pierd. Rezultatul devine infirm oricare ar fi el. Sunt prea ocupata de lupta in sine si uit chiar sa ma bucur cand mi se intampla. N-am nimic de-a gata. Pentru toate am luptat. Vroiam ca macar tu sa fii de-a gata. Macar pentru tine sa nu fiu nevoita sa lupt. Tu nu stii, dar eu am obosit. Adesea mi-e teama ca oboseala asta o sa imi ia mintile intr-o zi. Sau ca teama asta de durere o sa ma innebuneasca de tot. Nu sunt o fricoasa. Nici pe departe. In orice batalie ma pun in randul intai si sunt prima la orice lupta. Trag aer in piept si imi spun ca pot. Dar acum... acum, dupa ce mi-am vazut inima pe jos, in praf, in gunoi, zdrobita si calcata in picioare de oricine... acum, mi-e frica de durere. Pentru ca am simtit-o in fiecare por si in fiecare globula. Fiecare particica din mine a simtit-o inzecit. Simt ca indiferent de cat de tare lupt, finalul va fi acelasi.
O Doamne... nu vreau sa rad iar si sa imi vad sufletul pierdut. Nu vreau sa fiu nevoita sa zambesc iar cand in mine urla fiecare fir de sange. Nu vreau sa spun ca sunt bine, cand as putea sa ma numesc cadavru. Nu vreau. Nu iar!
Lupt de ani de zile. Cu mine mai ales. Cu orgoliul si mandria mea. Cu teama de a fi din nou ranita. In fiecare secunda lupt si mi-e teama sa fiu invinsa. Ma zbat si fac tot posibilul sa se intample lucrurile asa cum mi-am propus. Adesea castig. Adesea pierd. Rezultatul devine infirm oricare ar fi el. Sunt prea ocupata de lupta in sine si uit chiar sa ma bucur cand mi se intampla. N-am nimic de-a gata. Pentru toate am luptat. Vroiam ca macar tu sa fii de-a gata. Macar pentru tine sa nu fiu nevoita sa lupt. Tu nu stii, dar eu am obosit. Adesea mi-e teama ca oboseala asta o sa imi ia mintile intr-o zi. Sau ca teama asta de durere o sa ma innebuneasca de tot. Nu sunt o fricoasa. Nici pe departe. In orice batalie ma pun in randul intai si sunt prima la orice lupta. Trag aer in piept si imi spun ca pot. Dar acum... acum, dupa ce mi-am vazut inima pe jos, in praf, in gunoi, zdrobita si calcata in picioare de oricine... acum, mi-e frica de durere. Pentru ca am simtit-o in fiecare por si in fiecare globula. Fiecare particica din mine a simtit-o inzecit. Simt ca indiferent de cat de tare lupt, finalul va fi acelasi.
O Doamne... nu vreau sa rad iar si sa imi vad sufletul pierdut. Nu vreau sa fiu nevoita sa zambesc iar cand in mine urla fiecare fir de sange. Nu vreau sa spun ca sunt bine, cand as putea sa ma numesc cadavru. Nu vreau. Nu iar!
vino tu!
Adesea imi doresc sa nu fi gresit. Nu eu. Tu sa nu fi gresit. Ca eu acum sa nu fiu pusa in situatia de a te renega. Si de a fi judecata pentru asta. Urasc oamenii care ii judeca pe altii. Mai ales pe cei care au o viata normala. Care nu au trecut prin ce am trecut eu. Urasc cand cineva face asta, d-aia ma feresc mereu sa fac si eu asta. Si totusi ma judeci. Pana si tu ma judeci. Mi-e greu sa inteleg de ce o faci. Eu nu te-am judecat pe tine. Dar acum o fac. Nu ma judeca.. Lasa-ma sa incerc. Nu ma mai judeca. Nu sunt rea. Ci pur si simplu am fost ranita. M-am ridicat. Nu vreau sa ma mai uit inapoi. POT SINGURA! Nu ma indeparta. Nu o face. Stii bine ca voi pleca. Stii bine ca desi mi se va rupe sufletul, voi pleca fara sa ma uit inapoi. Nu ma provoca sa o fac. Nu ma provoca sa plec... o voi face intr-un final!
Am trait in iad... am iesit din el. Nu ma intorc acum... si nicio alta data...Vreau sa uit...
Sa uit de tine ca de un potential iubit. Sa imi amintesc de tine ca de o simpla cunostinta. Ca de un simplu prieten. Sa nu mai faci parte din gandurile mele. Sa nu mai faci parte din viata mea. Sa nu ma mai gandesc la tine pur si simplu. Misiune grea. Imi place la nebunie sa ma gandesc la tine. Sa visez la tine. La noi. Dar... visez cai verzi pe pereti! Eh... ce stiu eu?! Probabil ca cineva acolo sus are alte planuri pentru mine. Sper sa fie mai bune. Sper sa nu ma mai doara.
Tu habar n-ai. Nici n-ai sa afli. Urasc ca eu sunt cea care trebuie sa renunte si de data asta. Ar fi trebuit sa n-am scrupule absolut deloc. Sa nu imi pese nici de tine Mi-e greu! Sunt si eu om. Am un suflet. Care ma doare groaznic. Ma doare, sa stiu ca toti au cate ceva doar al lor, cu care sa imparta bune si rele, iar eu ma am doar pe mine! Pe mine in stare pura. Cu mine impart si bune si rele, si necazurile si bucuriile si tot asa. Tot doar cu mine. Am o relatie cu mine, bazata pe incredere, respect si un sac plin ochi de iubire. Cu care n-am ce face. Nu mai cred ca am ceva pus de o parte. Sper. Dar nu mai cred! Asta mi se pare cel mai tragic...
Vino tu iubire! Vino tu si saruta-mi gandurile noptii! Vino tu si ia-ma in bratele tale. Tine-ma acolo o vesnicie. Fa-ma doar a ta. Tine-ma doar pentru tine. Fii egoist cu mine. Saruta-mi fiecare particica din corp. Saruta-mi fiecare colt din suflet. Fa-ma sa uit de iad. Du-ma cu tine in rai... tu iubire... de tine am nevoie... alunga-mi durerea asta trista!
As vrea sa ma invingi. Sa imi invingi mandria si sa ma ai intr-un final. Sa imi frangi orgoliul si sa nu ma lasi sa te uit. Sa imi spui sa repet ca vreau sa fim doi pana mi se va intipari in minte. Sa ma convingi ca avem un viitor si eu sa incep sa te cred. Sa ma minti spunandu-mi doar adevarul. Sa rad in bratele tale asa cum o fac acum de la distanta. Sa fiu eu doar alaturi de tine.
As vrea sa ma invingi. Sa imi invingi mandria si sa ma ai intr-un final. Sa imi frangi orgoliul si sa nu ma lasi sa te uit. Sa imi spui sa repet ca vreau sa fim doi pana mi se va intipari in minte. Sa ma convingi ca avem un viitor si eu sa incep sa te cred. Sa ma minti spunandu-mi doar adevarul. Sa rad in bratele tale asa cum o fac acum de la distanta. Sa fiu eu doar alaturi de tine.
Dar vor trece cateva luni... in care ne vom uita... in care orgoliul va invinge IAR...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)