Sa-ti spun ce este dragostea adevarata. E credinta oarba, umilinta fara preget, supunere desavarsita, incredere si daruire impotriva tai insuti, impotriva lumii intregi. Dragostea inseamna sa iti dai inima si sufletul intreg celui care ti le va zdrobi
A muri intr-o cutie sferica, disperare, o, limita, egoism si o banca a cosmosului in care a fost depusa, nu limita, ci limitarea.
Intelegand iubirea ca pe o forma a erorii, eroarea ca pe o indepărtare de lege, legea ca pe un fiind a lui este, simtim iubirea ca o indepartare de este, ca pe o indepartare fie in imaginar, in nefiind, fie in obiecte, in murind. Ne reprezentam iubirea ca pe orice alt numar în afara lui zero.
Iubirea abstracta, mai putin sesizabila, se manifesta prin angoasa, prin neliniste calma. Insa intamplator, orice poate iubi.
O pereche de indragostiti traverseaza parcul,tinandu-se de mana, mai tarziu vor trece din nou pe aici, dar vor avea o altă expresie in ochi si un alt inteles in stransoarea mainilor lor, acum puritatea zorilor este in ei.
vineri, 8 octombrie 2010
duminică, 3 octombrie 2010
nodul din gat
Sunt lucruri pe care nu ti le-am spus niciodata. Multe dintre ele… nici nu ti le voi spune. Intrebari la care niciodata nu ti-am raspuns. Ca nu am vrut. Ca n-am putut. Ca n-a fost momentul. si momentul a trecut, si momentul era ala.
Si ai inotat pana la mine atatia ani, printre niste alti oameni care nu te-au intregit. Ma vedeai undeva la capatul drumului si nu puteau ajunge la mine, cu cat inotai mai repede cu atat ma ducea valul mai departe. Numai ca din cand in cand, un reflux puternic ne aduce fata-n fata. Si-atunci…stop! Nu vorbesti. Nu vorbesc. Nu te privesc in ochi sa nu te arda sagetile din ei.
Ne mintim, inca ne mintim. Nu-i nimic cum trebuie. Ne privim vietile din ungherul asta ascuns in care nu avem nevoie decat de carsaful mototolit si de paharul de sampanie. Si unul de altul sa ne potolim foamea. Ne privim vietile ca si cum n-ar fi ale noastre si nu le vrem. Ne vedem pe noi insine in oglinda atator greseli, si unul in celalalt, cu-acelasi destin, pe cai separate.
Sunt intrebari la care nu ti-am raspuns niciodata.
De ce?! Fiindca te-am iubit. Fiindca te iubesc. Fiindca am vrut sa cunosti viata mai inainte de-a ma cunoaste pe mine.
De ce nu te uit? Dar…de ce nu ma uiti? De ce inghiti in sec cand nu mai ai apa lacrimilor mele s-o bei?
Sunt intrebari la care nu primim raspuns niciodata. Si altele, la care nu raspundem niciodata. Si poate ca ar trebui s-o facem. Lumea ar fi, poate, mai clara, mai…cuminte. Mai calda.
Sunt intrebari pe care ti le-am citit in ochi iubindu-ne. Intrebari la care nu vrei sa stii raspunsul. Intrebari. Teama. Si niciodata raspuns.
Si eu te iubesc! Si voi scrie asta pe blog in fiecare zi, daca atat pot sa fac si numai asa pot sa iti spun.
Si ai inotat pana la mine atatia ani, printre niste alti oameni care nu te-au intregit. Ma vedeai undeva la capatul drumului si nu puteau ajunge la mine, cu cat inotai mai repede cu atat ma ducea valul mai departe. Numai ca din cand in cand, un reflux puternic ne aduce fata-n fata. Si-atunci…stop! Nu vorbesti. Nu vorbesc. Nu te privesc in ochi sa nu te arda sagetile din ei.
Ne mintim, inca ne mintim. Nu-i nimic cum trebuie. Ne privim vietile din ungherul asta ascuns in care nu avem nevoie decat de carsaful mototolit si de paharul de sampanie. Si unul de altul sa ne potolim foamea. Ne privim vietile ca si cum n-ar fi ale noastre si nu le vrem. Ne vedem pe noi insine in oglinda atator greseli, si unul in celalalt, cu-acelasi destin, pe cai separate.
Sunt intrebari la care nu ti-am raspuns niciodata.
De ce?! Fiindca te-am iubit. Fiindca te iubesc. Fiindca am vrut sa cunosti viata mai inainte de-a ma cunoaste pe mine.
De ce nu te uit? Dar…de ce nu ma uiti? De ce inghiti in sec cand nu mai ai apa lacrimilor mele s-o bei?
Sunt intrebari la care nu primim raspuns niciodata. Si altele, la care nu raspundem niciodata. Si poate ca ar trebui s-o facem. Lumea ar fi, poate, mai clara, mai…cuminte. Mai calda.
Sunt intrebari pe care ti le-am citit in ochi iubindu-ne. Intrebari la care nu vrei sa stii raspunsul. Intrebari. Teama. Si niciodata raspuns.
Si eu te iubesc! Si voi scrie asta pe blog in fiecare zi, daca atat pot sa fac si numai asa pot sa iti spun.
sâmbătă, 2 octombrie 2010
Sincope
Azi am plans ca un copil. Ma doare ingrozitor tacerea ta si nu am stiut cum altfel sa imi exprim frustrarea. Si am plans.
Doar ca de data asta am plans in bratele lui. Lacrimile mi-au curs pe obraji in ritmul batailor inimii lui. Ii ascultam printre suspine fiecare bataie si imi dadeam seama ca nici nu mai stiu ce inseamna. Erau vremuri in care fiecare zgomot pe care il auzeau din pieptul lui , stiam ce reprezinta. Acum nu stiam. Incercam sa imi amintesc si mi se parea ca toate s-au intamplat acum 300 de ani. Cum plangeam mai cu foc si mai furioasa pe tine, cu atat sporea si inima lui ritmul in care batea. Simteam cum ii venea sa puna totul pe pauza, sa vina sa iti dea un pumn in gura si apoi sa ma ia in brate din nou. Dar stie mai mult decat atat. Stie ca nu meriti, ca nu merit si ca nu se merita in general. Am plans. Ca un copil. Cu lacrimi mari si negre ce i-au udat tricoul. Frustrarile acumulate au refulat si cateva ore n-am putut sa opresc inundatia asta.
M-as fi lipit de el sa nu mai fiu nevoita sa ii dau drumul vreodata. Si nu pentru o mare iubire ce i-as purta-o, ci doar dintr-un egoism pur de a fi protejata. Plangeam si imi aminteam de tine, de tot ce a fost intre noi, de tot ce nu a fost, de tot ce ne-am spus, de toate vorbele pe care ni le-am aruncat doar pentru a ne face rau reciproc.
In zadar... intre noi toate s-au intamplat in zadar! Pentru ca nu am avut un dram de noroc. Am avut tot, mai putin o sansa.As vrea sa invat sa merg pe aleea asta cu tine atat de aproape... dar nu stiu daca pot. Mi-am dorit din tot sufletul sa fie asa...am dat tot ce am avut mai bun , chiar daca tu crezi altceva; n-ai avut ochi sa vezi...Imi sfasii inima ...dar tu nu mai esti langa mine...Mai imi curg doua lacrimi. Azi plang. Maine, maine sunt alta!!! Si... iar nu mai sunt a ta...
Doar ca de data asta am plans in bratele lui. Lacrimile mi-au curs pe obraji in ritmul batailor inimii lui. Ii ascultam printre suspine fiecare bataie si imi dadeam seama ca nici nu mai stiu ce inseamna. Erau vremuri in care fiecare zgomot pe care il auzeau din pieptul lui , stiam ce reprezinta. Acum nu stiam. Incercam sa imi amintesc si mi se parea ca toate s-au intamplat acum 300 de ani. Cum plangeam mai cu foc si mai furioasa pe tine, cu atat sporea si inima lui ritmul in care batea. Simteam cum ii venea sa puna totul pe pauza, sa vina sa iti dea un pumn in gura si apoi sa ma ia in brate din nou. Dar stie mai mult decat atat. Stie ca nu meriti, ca nu merit si ca nu se merita in general. Am plans. Ca un copil. Cu lacrimi mari si negre ce i-au udat tricoul. Frustrarile acumulate au refulat si cateva ore n-am putut sa opresc inundatia asta.
M-as fi lipit de el sa nu mai fiu nevoita sa ii dau drumul vreodata. Si nu pentru o mare iubire ce i-as purta-o, ci doar dintr-un egoism pur de a fi protejata. Plangeam si imi aminteam de tine, de tot ce a fost intre noi, de tot ce nu a fost, de tot ce ne-am spus, de toate vorbele pe care ni le-am aruncat doar pentru a ne face rau reciproc.
In zadar... intre noi toate s-au intamplat in zadar! Pentru ca nu am avut un dram de noroc. Am avut tot, mai putin o sansa.As vrea sa invat sa merg pe aleea asta cu tine atat de aproape... dar nu stiu daca pot. Mi-am dorit din tot sufletul sa fie asa...am dat tot ce am avut mai bun , chiar daca tu crezi altceva; n-ai avut ochi sa vezi...Imi sfasii inima ...dar tu nu mai esti langa mine...Mai imi curg doua lacrimi. Azi plang. Maine, maine sunt alta!!! Si... iar nu mai sunt a ta...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)